Mai mulți senatori PNL au cerut, în ședința Biroului Permanent al Senatului, sancționarea senatoarei Diana Șoșoacă pentru comportamentul acesteia.
Senatorii PNL susțin că Șoșoacă ar încălca „orice normă legală și orice regulă a bunului-simț în cea mai prestigioasă instituție a țării”, informează Aleph News, potrivit GÂNDUL.RO.
Astfel, potrivit unui document publicat de senatorul Alina Gorghiu pe pagina sa de Facebook, semnatarii le cer și celorlalte partide parlamentare să se alăture demersului lor.
„Prea multe derapaje care pun în pericol buna funcționare a Legislativului.
Astăzi, în Biroul Permanent al Senatului, grupul senatorilor PNL propune acest demers pentru păstrarea unui standard necesar în Parlament.
E nevoie de reacție, din partea tuturor senatorilor, la populism, extremism, lipsă de decență, nerespectarea regulamentelor în mod constant.
E nevoie de această delimitare. Doar așa putem lucra la creșterea credibilității acestei instituții”, a scris Gorghiu pe Facebook.
În document, senatorii care solicită sancționarea Dianei Șoșoacă spun că aceasta utilizează un discurs homofob, xenofob și extremist.
Aceștia mai spun că senatoarea încalcă și regulile sanitare și că instigă la ură atunci când ia cuvântul în plen.
„Este inadmisibil să mai tolerăm ca parlamentarul Diana Iovanovici Șoșoacă să sfideze orice normă legală și orice regulă a bunului-simț în cea mai prestigioasă instituție a țării. O asemenea atitudine reprezintă o gravă ofensă atât Parlamentului, cât și românilor.
Încalcă măsurile sanitare, nu poartă mască de protecție în sala de plen a Senatului, dând în permanență dovadă de iresponsabilitate. Instigă la ură și haos în luările de cuvânt din plenul Senatului, jignește, aduce ofense și grave acuzații neîntemeiate, utilizează discurs homofob, xenofob și extremist”, se arată în document.
Potrivit Regulamentului Senatului, Diana Șoșoacă poate fi sancționată pentru „abaterile de la deontologia parlamentară” în următoarele moduri: cu atenţionare; chemarea la ordine; retragerea cuvântului; îndepărtarea din sală pe durata şedinţei; avertisment public-scris, informează sursa citată.
Senatoarea Diana Șoșoacă a fost recent amendată cu suma de 15.000 de lei după ce a participat la protestele violente din Capitală împotriva restricțiilor.
Aceeași sancțiune le-a fost aplicată și parlamentarilor AUR George Simion și Claudiu Târziu.
Șoșoacă a fost prezentă la protestele din Capitală unde le-a cerut oamenilor să dea foc la măști. Ea a mai solicitat arestarea lui Raed Arafat și le-a spus protestatarilor că îi va lua locul lui Klaus Iohannis la Cotroceni.